in memoriam dl Alunaru Cristian

03.06.2022
Categorii: Știri

Trecerea în neființă  a ilustrului magister, conf. univ. dr. Cristian Alunaru, ne-a umplut inimile de o profundă tristețe, când neasemuitele povețe vor ramâne peste timp ca o flacără nestinsă iluminând cu profesionalismul său, erudiția și puterea unui mare dascăl, avocat și om deosebit dăruit științei și reprezentării la cel mai înalt nivel a Școlii Juridice Românești și Internaționale spre binele comunității din care a făcut parte ca decan al Barolului Arad și decan al Facultății de  Științe Juridice din cadrul Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad.

Timp de 32 de ani a fost un dascăl de excepție, un profesionist iscusit și un model desăvârșit în diverse aspecte ale vieții culturale.

Cunoștințele Domniei sale, teoretice și practice, au fost împărtășite miilor de studenți și practicieni ai dreptului reprezentând cu onoare, mediul academic arădean, pe plan național și european, fiind membru în Consiliul de conducere al Institutului European de Drept de la Bruxelles, membru al Uniunii Juriștilor din Germania, al Uniunii Juriștilor din Austria, al Centrului de cercetare pentru răspundere delictuală al Academiei de Științe a Austriei, al Grupului de cercetare pentru dezvoltarea dreptului european și reforma dreptului privat al Universității din Viena, Profesor invitat la Universitatea de Științe Economice din Viena etc la numeroasele conferințe naționale și internaționale.

Domnia sa a fost deosebit de stimat de colegi și iubit de studenți, care au apreciat devotamentul său pentru educație.

Exprimăm condoleanțe și sentimente de profundă compasiune, familiei!

Astăzi la despărțire colegii și studenții îi spunem cu durere, drum bun în misiunea dumneavoastră spirituală, care nu poate fi alta decât eternitatea.

Conducerea și colectivul Facultății de Științe Juridice.