Comemorarea dedicatului academician Nicolae Cajal, la UVVG Arad
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat un eveniment comemorativ de înaltă ținută academică, dedicat marcării a 106 ani de la nașterea academicianului Nicolae Cajal, una dintre marile personalități ale științei, medicinei și culturii românești. Manifestarea s-a desfășurat sub egida universității, prin Centrul de Studii Iudaice „Academician Nicolae Cajal”, într-o formulă de parteneriat care a reunit facultățile medicale din cadrul UVVG și Comunitatea Evreilor din Arad, evidențiind spiritul de dialog intercultural, cooperare și respect care i-au definit activitatea și personalitatea.
Evenimentul a fost coordonat de prof. univ. dr. Marius Grec, directorul Centrului de Studii Iudaice „Academician Nicolae Cajal” și cadru didactic în cadrul Facultății de Științe Socio‑Umane, Educație Fizică și Sport, care a subliniat importanța păstrării memoriei unor repere academice autentice și rolul educației universitare în transmiterea valorilor umaniste către noile generații.
Un moment cu profundă încărcătură simbolică al evenimentului l-a constituit depunerea de flori la bustul academicianului, amplasat în fața Sinagogii Neologe Ortodoxe din Arad, gest realizat de cadre didactice ale universității, alături de Raoul Vizental, președintele Comunității Evreilor din Arad.
Ceremonia a continuat cu scurte evocări dedicate impactului durabil al operei și activității lui Nicolae Cajal asupra societății românești. În acest context, prof.univ.dr. Marius-Ioan Grec și Raoul Vizental au subliniat rolul determinant al academicianului în sprijinirea înființării Facultății de Medicină din Arad, contribuție esențială la dezvoltarea învățământului medical local și implicit la înființarea Universității Vasile Goldiș.
Prin organizarea acestui eveniment, universitatea își reafirmă angajamentul continuu față de promovarea valorilor culturale și educaționale care au definit cariera și moștenirea academicianului Nicolae Cajal.







