Tatiana Mancos : „Se poate face școală bună și în Arad”

28.03.2026
Categorii: Alumni de succes

A pășit pentru prima dată în Arad în 2002, venind din Republica Moldova, hotărâtă să-și construiască un viitor în România. Își amintește perfect acel moment: „Am ajuns în 2002 în Arad pentru prima dată departe de casă, pentru că îmi doream foarte mult să îmi fac studiile în România.” A ales Facultatea de Științe Economice a UVVG, specializarea Marketing, pe care a absolvit-o în 2006. În toți acei ani, munca și disciplina au făcut diferența: „Am reușit să obțin de trei ori bursa de merit și astfel să îmi achit parțial taxa școlară.”

O carieră construită cu răbdare și competență

Tatiana lucrează în domeniul achizițiilor la compania MAHLE, unul dintre cei mai mari producători globali de componente auto : „Jobul de <<buyer>> te pune în poziția de a fi foarte bine documentat cu ce se întâmplă pe piețele financiare și economice și necesită o bună pregătire pentru orice negociere cu un furnizor.”

Ani trăiți intens: prietenii, cămin, organizare și… dragoste

Căminul studențesc nu a fost doar un loc de locuit, ci un laborator de viață: „Aici am învățat să gătesc, să mă organizez foarte bine cu învățatul, cu gestionarea bugetului lunar și să îmi fac prieteni noi.” Comunitatea mare de studenți din Moldova i-a dat sentimentul de apartenență, iar Aradul a devenit, treptat, acasă.

Tot aici l-a cunoscut și pe viitorul ei soț: „Aici l-am cunoscut și pe actualul meu soț Andrei, pe atunci student la Facultatea de Drept, și după terminarea studiilor am decis să rămânem în Arad pentru că aici ne-am simțit mereu ca acasă.” (Pe Andrei l-am prezentat într-un material anterior, care îl puteți accesa aici: https://stiri.uvvg.ro/andrei-tcaci-absolvent-de-drept-succesul-nu-este-rezultatul-unui-salt-urias-ci-suma-unor-actiuni-marunte-repetate-zi-de-zi/  )

Profesorii – repere și modele

Aprecia foarte mult ancorarea practică a cadrelor didactice: „Profesorii veneau cu un bagaj de experiențe practice, venind din mediul de afaceri arădean, și astfel vedeam aplicabilitatea practică la multe materii predate.”

Despre Adela Cristea, profesoară de Finanțe publice, vorbește cu admirație: „Mi s-a părut că e persoană deschisă, energică, care ne-a învățat că dincolo de cunoștințe teoretice, firmele au nevoie de persoane agile, care, acolo unde alții văd doar probleme, știu să găsească soluții, printre cifre.” Primul ei job a fost chiar în firma de consultanță a acesteia, unde a descoperit provocările reale ale mediului de afaceri din Arad.

Mesaj pentru actualii studenți

Tatiana a transmis actualilor studenți un mesaj matur, realist și puternic: „Se poate face școală bună și de calitate și în orașe mai mici precum Arad, nu doar în marile centre universitare. În facultate nu doar parcurgi materii, te pregătești cum să îți faci un plan și o viziune pe termen lung. Profesorii te pot îndruma, dar ceea ce alegi să construiești cu ce ai învățat este responsabilitatea ta.”