Absolvenții Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport își găsesc mai ușor un loc de muncă
Interviu cu dl. conf. univ. dr. Eugen Gagea, cadru didactic în cadrul Facultăţii de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport a Universității de Vest „Vasile Goldiș”
– În această perioadă au avut loc mai multe acțiuni la Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport.
– Am luat o serie de măsuri, la nivelul Consiliului Facultății noastre, pentru a promova imaginea Universității de Vest „Vasile Goldiș”, atât la nivel local, regional și chiar peste hotare. În luna august, în calitate de consilier local, cu Consiliul Local Chișineu Criș, în Italia, la Montebelluna, în apropiere de Veneția, unde am prezentat regiunea Aradului și în special Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”. În data de 17-18 august 2013, am reprezentat Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” la Zilele Comunei Kétegyháza din Ungaria, unde am promovat, prin pliante și printr-un scurt mesaj din partea d-nei Rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci și a d-lui Președinte, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, facultățile din cadrul Universității noastre. În acest context, vreau să subliniez că anul trecut am reușit să aducem 10 studenți de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula, care s-au înscris la Specializarea de Medicină Generală din cadrul Facultății de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară a UVVG.
– Care este relația Universității de Vest „Vasile Goldiș” cu liceele din Ungaria.
– Pe lângă buna colaborare cu liceul din Gyula, avem în vedere și acțiuni la Bekescsaba împreună cu autoguvernarea română. Intenționăm să organizăm vizite la mai multe licee și astfel să atragem studenți. Vreau să subliniez că, la acțiunea de la Kétegyháza, a participat și ambasadorul României la Budapesta, Victor Micula și consilierul dânsului, dar și consulul general de la Gyula. Am discutat unele probleme legate de Universitatea noastră și de sprijinul pe care domnul ambasador s-a angajat să ni-l acorde încă de anul trecut.
– Ce ne puteți spune despre absolvenții Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport?
– În general, absolvenții noștri și-au găsit un loc de muncă. Majoritatea, în proporție de 70%, au lucrat sau lucrează în învățământ, fie ca suplinitori sau ca titulari și astfel și-au completat studiile prin ordinul dat de către ministrul educației naționale. La examenul de licență, majoritatea absolvenților au obținut note foarte bune, sunt pregătiți, unii chiar cu gradul I și cu mulți ani vechime în învățământul preuniversitar.
– Care este motivul pentru care tinerii ar trebui să se înscrie la Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport?
– Chiar dacă populația şcolară este în descreștere, locurile de muncă din învățământ sunt sigure și stabile. În învățământul românesc există o serie de reforme, având în vedere noua Lege a Educației din 2011, care s-a îmbunătățit și se va îmbunătăți pe parcurs. După părerea mea, ar trebui făcut un efort financiar pentru a putea plăti mai bine cadrele didactice.
– Vă rog să transmiteți un mesaj viitorilor studenți.
– În numele Consiliului Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport îi asigur pe viitorii studenți de calitatea învățământului de la specializările din cadrul facultății noastre.
Daniel Albu




