Aradul medical, la noi standarde europene
1. Înfiintarea Clinicii de chirurgie cardio-vasculara în cadrul Centrului de chirurgie laparoscopica „Sf. Gheorghe”
În urma bunei colaborari dintre Universitatea e Vest „Vasile Goldis” din Arad si renumita Clinica de Chirurgie Cardiaca si Vasculara a Universitatii din Debrecen (Ungaria), s-a deschis, în cadrul Centrului de chirurgie laparoscopica „Sf. Gheorghe”, aflat pe strada Tudor Vladimirescu nr.24-27, o Clinica de chirurgie vasculara, unde vor fi efectuate operatii de chirurgie cardiaca si vasculara de mare dificultate. Valoarea investitiei în aparatura este în jurul cifrei de 1 milion euro.
Clinica este condusa de prof. dr. Galajda Zoltan, directorul Clinicii Universitare de Chirurgie Cardiaca si Vasculara din Debrecen, profesor asociat al Universitatii de Vest „Vasile Goldis”, specialist în probleme de chirurgie cardio-vasculara, care va conduce si Departamentul de Cardiologie al Facultatii de Medicina, Farmacie si Medicina Dentara.
Echipa de specialisti coordonata de prof. dr. Galajda Zoltan, care va efectua interventii chirurgicale, în premiera pentru Arad si vestul României, este formata din medici din Ungaria, cadre universitare si medici rezidenti ai Universitatii, care s-au format în cadrul UVVG si la renumite clinici din strainatate, sub coordonarea dr. Alexandru Dumnici, seful Centrului de chirurgie laparoscopica „Sf. Gheorghe”.
În perioada imediat urmatoare vor începe consultatiile pentru depistarea bolnavilor trimisi de alti medici specialisti, consultatii care sunt gratuite, costurile fiind suportate de Universitatea de Vest „Vasile Goldis”.
Medicul Galajda Zoltan este român, cu parinti provenind din judetele Satu Mare si Bihor, are 50 ani si a absolvit Liceul Sanitar din Arad, iar în anul 1988 Facultatea de Medicina din Târgu Mures. Specializarile în chirurgie generala, cardiaca si vasculara le-a obtinut ulterior în strainatate, în Ungaria si Franta.
În palmaresul sau profesional, care numara aproximativ 2.000 de operatii pe cord deschis, efectuate în Ungaria, Franta, Germania si România, se numara si operatii în premiera mondiala publicate în literatura de specialitate cum ar fi, de exemplu, tehnica chirurgicala a operatiei de disectie aortica prin canularea arterei brahiale. În România a efectuat interventii în premiera nationala (bypass-ul coronarian pe cord batând din minitoracotomie, tumori vasculare pe cord batând), în perioada 2009-2010, la Institutul Inimii din Târgu Mures. Prin invitatie, a detinut functia de Director cu cercetarea si dezvoltarea acestei institutii.
2. Colaborarea cu sectia de cardiologie interventionala din cadrul Spitalului Clinic Judetean
Universitatea de Vest „Vasile Goldis” saluta decizia Consiliului Judetean Arad de a înfiinta în cadrul Spitalului Clinic Judetean o sectie de cardiologie interventionala.
Universitatea de Vest „Vasile Goldis” va colabora, prin specialistii sai cu noua sectie de cardiologie interventionala, din cadrul Spitalului Judetean Arad, unde se vor efectua proceduri de diagnostic invaziv si se va asigura tratament interventional al bolilor cardiovasculare.





