Bobocii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, în vizită la antreprenori !

13.10.2017
Categorii: Știri

Bobocii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, în vizită la antreprenori !

       Săptămana de acomodare a bobocilor  a ajuns la final. După o primă zi dedicată vizitării campusurilor universităţii, una cu sport şi muzică, una, în care bobocii români şi străini au făcut cunoştinţă cu autorităţile locale şi judeţene, la finalul saptămânii de acomodare aceştia s-au întâlnit cu antreprenori ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Studenţii au vizitat sucursala Arad a Băncii Comerciale Române, un club sportiv şi un salon de înfrumuseţare, care oferă preţuri preferenţiale studenţilor şi cadrelor didactice ale universităţii.

  

La Banca Comercială Română , bobocii au fost întâmpinaţi de către directorul sucursalei, Nicolae Cristea, care le-a vorbit despre relaţia Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”cu banca şi despre facilităţile de care beneficiază studenţii.

La Eda Beauty Experience, cel mai mare salon de remodelare corporală din Arad, boboacele au fost familiarizate  de către managerul , Lucia Barat, cu aparatura de ultimă oră, cu tratamentele practicate şi cu reducerile de care beneficiază studenţii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” .

 

Bobocii au încheiat turul antreprenorilor universităţii, la Clubul Activ. Studenţii, care beneficiază de reduceri substanţiale, au vizitat complexul sportiv, au văzut piscina, dar şi sălile de fitness, body building, aerobic, spinning, terenurile de fotbal şi tenis. Un abonament la sala de fitness costă 125 ron, la bazin 190, iar un abonament combinat de sală şi bazin costă 300 de ron.