Știri Facultatea de Farmacie
Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară UVVG Arad a primit aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru organizarea rezidenţiatului în cea de-a doua specializare, în regim cu taxă, pentru medicii care deţin titlul de medic specialist, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009, cu modificarile şi completările ulterioare
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a organizat, în perioada 21-26 septembrie, examenul de licenţă la specializarea Farmacie, din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară.
Facultatea de Farmacie şi Medicină Dentară, specializarea MEDICINĂ din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldis” Arad este parteneră MedEdWorld - o comunitate academică internaţională implicată în dezvoltarea procesului de educaţie medicală sub toate aspectele - alături de universităţi de medicină din ţară şi din străinătate.


