Știri

  • 28.11.2011

    Membrii Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” l-au omagiat vineri, 25.11.2011, pe Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii, cu ocazia împlinirii a 149 de ani de la naştere.

  • 28.11.2011

    Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, prin Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, Compania Farmaceutică „Novo Nordisk” România, Club Rotary Arad Cetate şi Club Rotary Arad, au organizat vineri, 25.11.2011, în Aula „Cicio Pop” a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, simpozionul internaţional cu tema „Hemofilia congenitală şi dobandită-reuşite terapeutice: NovoSeven”.

  • 28.11.2011

    Aula „Ştefan Cicio-Pop” din cadrul Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a găzduit, vineri, 25.11.2011, două lansări de carte „Cercetări în domeniul compuşilor pirimidinici” de Dorina Ardelean şi „Chimie organică” de Dorina Ardelean, Corina Toderescu, Svetlana Trifunschi, volume apărute la „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2011.

  • 28.11.2011

    Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a participat, sâmbătă, 26.11.2011, la inaugurarea punctului de operare aeriană SMURD Arad. Evenimentul a avut loc la Aeroportul Arad, în prezenţa ministrului Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, a secretarului de stat Raed Arafat, medici şi cadre didactice ale UVVG.

  • 25.11.2011

    Incubatorul de Afaceri „ITA GOLDTECH”, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, AJOFM şi EURES - Portalul mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă, au organizat, în data de 24 noiembrie în Aula Magna „Vasile Goldiş”, din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş” (str. Liviu Rebreanu nr. 86), evenimentul „Tineretul în mişcare”.

  • 25.11.2011

    Personalitatea sa exemplară a marcat o epocă, impunându-l ca unul din corifeii Marii Uniri. Student eminent, apoi profesor, Vasile Goldiş s-a consacrat cu tenacitate pregătirii conştiinţelor celor din Ardeal şi Banat pentru realizarea idealului sacru al tuturor românilor – Marea Unire. Venirea la Arad în 1918, ca secretar consistorial, îl plasează într-un mediu cu o largă deschidere politică şi culturală şi îl introduce în viaţa Episcopiei Aradului, Consistoriul arădean având o competenţă extinsă la românii ortodocşi din şapte comitate.