Știri

  • 21.04.2010

    Scriitorul Mircea Micu a dialogat, marţi, la Casa Universitarilor şi Studenţilor din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” cu studenţii şi cadrele didactice ale Universităţii. Conducerea UVVG a fost reprezentată de prof. univ. dr. Corneliu Marior, cancelarul Universităţii, după ce în prealabil scriitorul Mircea Micu a avut o întrevedere cu prorectorul Iovan Marţian.

  • 20.04.2010

    O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii, participă, în perioada 21-24 aprilie a.c., la Adunarea Generală a Federaţiei Şcolilor Europene (FEDE), care se desfăşură la Monaco.

  • 19.04.2010

    Locul 8 în topul Universităţilor din România pe Internet. Organizaţia Internaţională ,,4 International Colleges & Universities”, din Spania, instituţie care gestionează unul dintre cele mai cuprinzătoare directoare web din lume pe domeniul educaţiei, unde sunt incluse peste 9200 de Colegii şi Universităţi din lume, a realizat recent un top al vizibilităţii şi popularităţii Universităţilor acreditate din România, pe Internet.

  • 18.04.2010

    REZOLUŢIA CELUI DE AL III - LEA CONGRES BALCANIC DE KINETOTERAPIE – MONEASA, APRILIE 2010 CONSTITUIREA FORUMULUI FORMATORILOR ÎN KINETOTERAPIE

  • 18.04.2010

    Cel de-al III-lea Congres Balcanic de Kinetoterapie organizat de Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiş” şi Federaţia Română a Asociaţiilor de Kinetoterapie din România (FRAK), în perioada 16-18 aprilie, la Moneasa, a întrunit peste 250 de kinetoterapeuţi, fiziokinetoterapeuţi, medici specialişti, balneologi, profesori universitari din ţară şi străinătate - Republica Moldova, Grecia şi Serbia.

  • 16.04.2010

    În organizarea Universităţii de Vest ,,Vasile Goldiş” Al III-lea Congres Internaţional de Kinetoterapie
    Congresul Internaţional de Kinetoterapie organizat de Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiş” şi Federaţia Română a Asociaţiilor de Kinetoterapie din România (FRAK), care se desfăşoară în perioada 16-18 aprilie, în Sala de conferinţe a Hotelului Parc din Staţiunea Moneasa, a întrunit peste 250 de kinetoterapeuţi din ţară şi străinătate.