Concurs de redactor șef pentru Jurnalul de Medicină Celulară și Moleculară
Editorul „Jurnalului de Medicină Celulară și Moleculară”, care este Consorțiul Internaţional Wiley cu sediul în Londra, organizează, în data de 28 ianuarie, concurs pentru ocuparea postului de redactor șef.
Președintele „Jurnalului de Medicină Celulară și Moleculară”, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președinte al Universității de Vest „Vasile Goldiș”, ne-a declarat: „În data de 28 ianuarie vom avea o întâlnire cu doamna Fiona Seymour, editor senior la Jurnalul de Medicină Celulară și Moleculară, care se editează de către Consorțiul Internaţional Wiley cu sediul în Londra, având loc un concurs pentru ocuparea funcției de redactor șef al acestei reviste internaționale care are cel mai mare factor de impact dintre revistele românești”.
La concurs s-au înscris personalități importante din lumea științifică de medicină celulară și moleculară din România, SUA, Belgia și Irlanda.
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu





