Sesiunea de examene de iarnă 2011, etapă în asigurarea competenţelor profesionale ale studenţilor şi masteranzilor

27.01.2011
Categorii: Știri

Conform regulamentului de examene, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, universitate cu un statut european confirmat prin calitatea de membru al Conferinţei MAGNA CARTA OBSERVATORY de la Bologna, se practică sistemul evaluărilor pe parcurs şi evaluările finale de tip on-line. Astfel, se realizează un feed-back eficient privind asigurarea competenţelor profesionale ale studenţilor.
În conformitate cu standardele ARACIS, reprezentanţii studenţilor în Senat participă la desfăşurarea examenelor care sunt publice.
Media generală 8,70, care se înregistrează la această dată, confirmă un bagaj bun informaţional al studenţilor şi masteranzilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, argument al unui viitor succes în cariera profesională.

PROIECTELE CÂŞTIGATE DE UVVG CONFIRMĂ PREOCUPAREA UNIVERSITĂŢII PENTRU DEZVOLTAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE TRANSFRONTALIERE

Proiectul “STUDIUL IN VITRO AL UNOR EXTRACTE VEGETALE DE ORIGINE NATURALĂ, CU ACCENT PE EFECTUL LOR ANTITUMORAL”, nr. HURO/0801/110” finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prin Programul de Cooperare Transfrontalieră, a finalizat etapa de achiziţie publică prin Cerere de oferte, derulată prin Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice, aplicând legislaţia în vigoare: OUG 34/2006 actualizată; HG 925/2006, Legea 337/2006, HG 1337/2006, Ordin ANRMAP nr.155/2006.
S-au achiziţionat astfel 3 echipamente de ultimă generaţie ce vor fi folosite în prezentul proiect, prin aplicarea unor metode de biologie celulară şi moleculară.
Echipamentele achiziţionate totalizează suma de 49`000 Euro, din care UVVG a contribuit cu 3%, procent stabilit prin contractul de cofinanţare. În perioada următoare se vor continua achiziţiile de alte echipamente, reactivi şi consumabile, proiectul finalizându-se în aprilie 2011 şi totalizând 349`250 Euro.

VIZITĂ PE TEMA PREVENŢIEI ÎN PROCESUL DE ÎMBĂTRÂNIRE

În cursul zilei de marţi, 25.01.2011, rectorul Universităţii a primit vizita a unei delegaţii din Ungaria formată din Dr. Szalkai Ivan – Preşedintele Consorţiului Social şi Medical Del Borsodi din Miskolc şi Prof. Dr. Semsei Imre, Directorul Centrului de Cercetare în Gerontologie – Universitatea din Debrecen, Ungaria. Tema discuţiilor a fost Proiectul comun Hu-Ro privind prevenţia în procesul de îmbătrânire (anti-aeging) şi organizarea Conferinţei Internaţionale „Prevenţia îmbătrânirii precoce”.

 

COLABORARE ÎNTRE CASTETUL DIN LOKOSHAZA, (UNGARIA) ŞI CASTELUL DE LA MACEA
Ieri, 26.01.2011, rectorul UVVG a primit vizita d-lui Dr. Megyeri Zsolt, proprietarul castelului din Lokoshaza, Ungaria. Tema discuţiilor a fost Proiectul comun Hu-Ro privind cele două castele (de la Lokoshaza şi castelul de la Macea, proprietate a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

LANSAREA VOLUMULUI
DOCTOR HONORIS CAUSA, 1990-2010” – Contribuţia elitei intelectuale la promovarea progresului în ştiinţă şi cultură
Sub egida Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, recent, a văzut lumina tiparului volumul monografic DOCTOR HONORIS CAUSA, 1990-2010, apărut la Editura Gutenberg Univers din Arad, coordonator prof. Vasile Man.
În studiul introductiv Cercetători de elită investiţi cu titlul academic de DOCTOR HONORIS CAUSA ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, semnat de Rector, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, se arată că „Prin strategia sa de dezvoltare şi realizările obţinute, Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad s-a integrat în spaţiul european al cercetării ştiinţifice. Standardul academic al Universităţii s-a îmbogăţit prin dezvoltarea colaborărilor ştiinţifice şi culturale bilaterale, realizarea de teme de cercetare comune şi parteneriate internaţionale cu peste 50 de universităţi”.
Volumul cuprinde 74 de mari creatori de ştiinţă şi cercetători celebri din ţară şi străinătate, care au fost investiţi în perioada 1990-2010 de către Senatul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” cu titlul de Doctor Honoris Causa. Sunt personalităţi din Europa, Statele Unite şi Canada  – creatori de ştiinţă în domenii diferite: medicină, biologie, economie, informatică, ştiinţe umaniste, cultură, politici ale educaţiei, cât şi diplomaţi şi şefi de stat.
Acordarea titlului academic de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”din Arad unor oameni de ştiinţă din învăţământul superior şi renumite institute de cercetare, constituie recunoaşterea contribuţiei elitei intelectuale şi a meritelor Universităţii la promovarea progresului în ştiinţă şi cultură şi, în acelaşi timp, deschiderea de noi oportunităţi de a intra în parteneriat cu vârful cercetării ştiinţifice de noi proiecte cu valoare internaţională.
Volumul DOCTOR HONORIS CAUSA, apărut în condiţii grafice deosebite, se încheie cu un „indice de nume proprii” şi un album color cu imagini foto din timpul festivităţilor de acordare a înaltului titlu academic.
Prin conţinutul său de cooperare ştiinţifică internaţională, lucrarea contribuie la aprofundarea cunoaşterii istoriei instituţionale – de 20 de ani – a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”din Arad.
RECTOR,
Prof. univ. dr. Aurel ARDELEAN