UVVG organizează Conferinţa Naţională de ORL cu participare internaţională

05.05.2011
Categorii: Știri

Lucrările vor debuta la Teatrul „Ioan Slavici” şi vor continua în Campusul Universitar „Vasile Goldiş” aflat pe str. Liviu Rebreanu nr. 86. Tematica conferinţei are titlul „Prezent şi perspective în Otorinolaringologie”, iar participanţilor li se vor acorda 21 de credite EMC, conform adresei nr.2388/28.04.2011, a Colegiului Naţional al Medicilor din România.   
Conf. univ. dr. Sorin Başchir, din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, preşedintele Conferinţei a declarat: „Este o mare onoare pentru Arad şi pentru comunitatea arădeană faptul că au fost alese să organizeze Conferinţa naţională de Otorinolaringologie cu participare internaţională, care va avea loc în luna mai. Dorim ca această manifestare ştiinţifică să fie pentru toţi şi pentru fiecare în parte, un prilej de a comunica propria experienţă, de a discuta, de a învăţa împreună. Sperăm să fie o dezbatere ştiinţifică de înaltă ţinută, într-o atmosfera plăcută, interactivă şi colegială”.
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu