UVVG, prezentă la manifestările dedicate împlinirii a 70 de ani de la eliberarea Slovaciei de sub dominația nazistă

13.05.2015
Categorii: Știri

O delegație a Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, din care au făcut parte prof. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative, lect. univ. dr. Stelean Boia și Grec Emanuel Marius, masterand al Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative, a participat, la Banská Bystrica, în perioada 28-30 aprilie, la o Conferință internațională dedicată împlinirii a 70 de ani de la eliberarea Slovaciei de sub dominația nazistă, la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial.

Manifestarea internaţională a fost organizată de Academia de Științe din Slovacia și  Muzeul Naţional de Istorie de la Banská Bystrica. La conferință au participat invitați din străinătate, de la Universitatea Sorbona-Paris, dar și din Israel, Polonia, Rusia, Cehia, membrii delegației Universității de Vest „Vasile Goldiș” fiind singurii participanți din România.

Prof. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative a precizat:Au fost dezbateri foarte interesante în care delegația noastră a adus în atenția participanţilor aspecte interesante. Este vorba despre o comunicare susținută de lect. univ. dr. Stelean Boia, în care a vorbit despre soldații români care au participat la eliberarea Slovaciei în cel de-al doilea Război Mondial și care au murit în aceste lupte. Precizez că, peste 66.000 de români au pierit în aceste lupte din 1945, în Slovacia. În ceea ce privește cea de-a doua comunicare, a fost semnată de Emanuel Marius Grec, masterand al Facultății noastre și de mine, în care am analizat participarea armatei române la luptele din Munții Tatra din Slovacia, prin prisma amintirilor soldaților români care s-au întors. Am avut în vedere aceste două aspecte, iar lucrările noastre au fost foarte bine primite. Au atras atenția participanţilor care cunoșteau relativ puține amănunte despre militarii români care au luptat. În Slovacia există cimitire în care sunt zeci de mii de soldați, cum este cimitirul de la Zvolen, unde sunt îngropați în jur de 12-13.000 de români. Participarea delegaţiei noastre la această manifestare se datorează faptului că, în ultima perioadă Universitatea noastră a organizat manifestări științifice în colaborare cu secția de istorie a Academiei Slovace. Colaborarea va continua, având în vedere că, zilele trecute, am primit o invitație din partea Ambasadei Slovaciei în România în care suntem invitați să participăm la o manifestare, la București, cu o temă interesantă și pentru România, respectiv Dictatul de la Viena”.

Daniel Albu