UVVG prezenta la Salonul International de Carte de la Novi Sad
O delegatie a Universitatii de Vest „Vasile Goldis” din Arad condusa de conf. univ. dr. Eugen Gagea, din cadrul Facultatii de Stiinte ale Educatiei, Psihologie, Educatie Fizica si Sport si prof. Vasile Man„ director executiv al revistei Studii de Stiinta si Cultura, a participat, în data de 28 februarie 2014, la cea de-a 20-a editie a Salonului International de Carte si cea de-a IX-a editie a Târgului de educatie „Putokazi”, care s-a desfasurat la Novi Sad (Serbia), unde au participat peste parte 60 de expozanti din Europa.
În deschiderea manifestarilor educative de amploare ale Salonului international de carte, unde a fost prezent ministrul adjunct al Educatiei, Stiintei si Dezvoltarii Tehnologice profesor doctor Slobodan Stupar, a fost prezentat Mesajul conducerii Universitatii de Vest „Vasile Goldis” din Arad – prof. univ. dr. Aurel Ardelean, presedintele Universitatii si prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG, urmat de vernisajul Expozitiei de carte a Universitatii de Vest „Vasile Goldis”.
Delegatia UVVG a acordat, în numele Senatului Universitar, diplome de excelenta unor personalitati stiintifice si culturale din Novi Sad: Slavisa Grujici, Laura Spariosu, Doru Bosioc si Ileana Ursu Nenadici si a purtat discutii cu Pavel Gataiantu, directorul revistei Europa de la Novi Sad, cu care UVVG are relatii de colaborare.
În continuare, a fost prezentata Editura „Vasile Goldis” University Press, revista „Studii de Stiinta si Cultura” si a fost lansata cartea autorului Eugen Gagea: „Vasile Goldis Studii si documente. I. Activitatea politica Ideolog al marii Uniri de la 1 decembrie 1918”, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2013.
Conf. univ. dr. Eugen Gagea a subliniat ca, „în partea a doua a programului, delegatia Universitatii de Vest „Vasile Goldis” din Arad s-a întâlnit cu membrii catedrei de Limba romana de la Facultatea de Filozofie a Universitatii din Novi Sad, condusi de conf. univ. dr. Laura Spariosu, unde au fost donate carti si publicatii ale UVVG. Catedra de limba româna a Universitatii din Novi Sad a propus încheierea unui parteneriat, în domeniul filologie, între Catedra de limba româna a Universitatii din Novi Sad si Departamentul de limbii moderne a Facultatii de Stiinte Umaniste, Politice si Administrative, revista „Studii de Stiinta si Cultura” din cadrul Universitatii de Vest „Vasile Goldis” din Arad”.
Biroul de presa al UVVG
Daniel Albu




