UVVG prezenta la Targul International GAUDEAMUS 2009

07.12.2009
Categorii: Știri

 

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a fost prezentă cu o bogată ofertă academice 45 de titluri de carte ştiinţifică apărute în anul 2009, trei reviste indexate în baze de date internaţionale, nouă facultăţi cu 35 programe de studiu nivel licenţă, 55 nivel master şi două linii doctorale – medicină şi biologie.
Totodată s-au prezentat două volume de real interes pentru cercetarea ştiinţifică naţională şi internaţională: Biologia moleculară a medicamentului, Autor: Aurel Ardelean, Arad, „Vasile Goldiş” University Press, 2009 şi Mediul natural al regiunii Arad – Zărand şi toponimia geografică, Autori: Aurel Ardelean, Octavian Mândruţ, Arad, „Vasile Goldiş” University Press, 2009

Un alt domeniu de maxim interes a fost lucrările privind momentul Marii Uniri din 1918, cu accent pe monografiile dedicate patronului spiritual al Universităţii, Vasile Goldiş. De remarcat este că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a fost unicul participant care a marcat Ziua Naţională a României, prin volumele Vasile Goldiş (1862-1934): Monografie istorică, Vasile Goldiş şi „Românul” precum şi albumul bilingv cuprinzând imagini reprezentative pentru Arad şi Marea Unire 1918 – 90 ani – 2008 Marea Unire.

„Faptul că lucrările cadrelor didactice arădene s-au bucurat de interes în mediul universitar dovedeşte încă o dată calitatea managementului educaţional implementat în cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad”, ne-a declarat Cezara Lăzărescu, reprezentantul Universităţii la Târgul Internaţional Gaudeamus 2009.
Biroul de presă al UVVG