UVVG, parteneră la „Zilele Aradului” Expoziţie de artă fotografică la Casa Universitarilor şi Studenţilor
Fotografiile sunt semnate de maestrul Virgiliu Jireghie, lect. univ. dr. în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative a UVVG, director al postului universităţii Goldiş TV.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Vasile Pop, părinte consilier al Arhiepiscopiei Aradului, Carmen Ispas, consilier personal al primarului Gheorghe Falcă, prof. univ. dr. ing. Corneliu Maior, Cancelar general al Universităţii, cadre didactice universitare, studenţi şi oameni de cultură arădeni.
Lucrările fotografice prezintă evoluţia Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” în cei 20 de ani de viaţă academică, printre care amintim: Decernarea înaltului titlul academic de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel; Inaugurarea Noului Campus universitar „Vasile Goldiş”; decernarea titlul academic de Doctor Honoris Causa regelui Mihai; Castelul Macea, proprietate a Universităţii; Muzeul „Vasile Goldiş”; Sala de şedinţe a Senatului universitar; Biblioteca „Tudor Arghezi”; activităţi studenţeşti şi sportive.
Părintele consilier al Arhiepiscopiei Aradului, Vasile Pop, a adresat un mesaj de felicitare al Arhiepiscopiei Aradului pentru realizările academice în cei 20 de ani de istorie instituţională, aspecte prezentate artistic în expoziţie.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a subliniat: „Ne bucurăm că putem să aducem în atenţia locuitorilor municipiului Arad expoziţia cu un generic deosebit: „20 de ani de învăţământ academic la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”. Am dorit dintotdeauna să ne aducem contribuţia, ca universitate comunitară, la derularea unor proiecte şi obiective socio-culturale ale primăriei Arad. În cei 20 de ani de la înfiinţare, Universitatea noastră a reuşit să se afirme ca una dintre universităţile de elită din România. Diferitele clasamente, care se întocmesc, ne situează pe primele locuri în top-urile Universităţilor din România şi pe locul 8 în cel al experţilor din Spania. Sunt lucruri care vorbesc de la sine despre evoluţia Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
Expoziţia poate fi vizitată la Casa Universitarilor şi Studenţilor pe toată perioada „Zilelor Aradului”, urmând ca la sfârşitul lunii să fie expusă în Italia.
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu




