Povestea Teodorei Cuci nu începe în amfiteatre și laboratoare, ci într-un salon de spital, la vârsta de doar 12 ani. Provenind dintr-o familie modestă, dar profund susținătoare, parcursul ei avea să fie definit de întâlniri decisive și de oameni care au văzut în ea mai mult decât vedea ea însăși. Un accident i-a provocat o fractură de gambă și a dus-o în grija medicului Osakwe Henry, cunoscut în Arad drept „Medicul de Ciocolată”. Pentru o lună întreagă, copilul de atunci a fost martor la ceea ce înseamnă medicina dincolo de tehnică — empatie, prezență, grijă:  „În fiecare zi venea personal la pansament și se interesa de mine. Atunci am simțit, pentru prima dată, siguranța pe care un medic o poate transmite unui pacient. Mi-am spus: vreau ca, într-o zi, cineva să simtă lângă mine ce am simțit eu atunci.”

Cu inocența copilăriei, i-a spus medicului: „Eu, când mă fac mare, mă fac asistenta ta!”

Prof. Dr. Aurel Ardelean : „Tu poți face medicina!”

Ani mai târziu, viața avea să o readucă în fața celui care îi aprinsese acea scânteie. De data aceasta, adolescenta Teodora se prezenta cu adeverința de înscriere la o școală de asistenți medicali. Răspunsul lui Osakwe Henry a fost ferm și definitoriu: „Tu poți mai mult. Tu trebuie să te înscrii la Medicină. Tu o să fii doctor.”

A fost primul moment în care cineva i-a spus cu certitudine cine poate deveni.

La scurt timp, destinul a adus o a doua confirmare — întâlnirea cu regretatul prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Impresionat de povestea și determinarea ei, acesta i-a oferit aceeași direcție: „Sunt de acord cu acel medic. Tu poți face Medicina.”

Două voci, două repere, aceeași convingere. Pentru Teodora, a fost impulsul decisiv.

De la vis la realitate

În 2019, Teodora Cuci a absolvit Medicina Generală în cadrul UVVG Arad, iar astăzi este medic specialist Anestezie și Terapie Intensivă. Mai mult decât atât, destinul a închis cercul într-un mod emoționant: „Am ajuns să lucrez cu Dr. Osakwe nu ca asistentă, ci ca medic ATI, coleg al lui.”

Pentru ea, acest parcurs este mai mult decât o reușită profesională : „Cred că am ajuns mai departe decât am îndrăznit să sper și că pacienții mei mă privesc astăzi așa cum îl priveam eu cândva pe el.”

Anii UVVG – între rigoare și amintiri de neuitat

Anii de studenție au fost, așa cum îi descrie, „intenși, frumoși și definitorii”. Își amintește cu emoție de primele interacțiuni cu pacienții, de examene și de procesul maturizării profesionale. „Cea mai intensă amintire sunt examenele. Cea mai frumoasă — ziua absolvirii și depunerea Jurământului lui Hippocrate.”

Printre profesorii care au marcat-o se numără Dr. Alexandru Dumnici, despre care vorbește cu admirație: „Era un profesor sever, dar extraordinar. Reușea să te facă să iubești ceea ce înveți.”

O întâmplare din acea perioadă rămâne una dintre cele mai vii amintiri: „La un moment dat, i-am tăiat calea cu motocicleta, fără să realizez că este el. La următorul curs, a întrebat cine a făcut asta. Cu emoții, am recunoscut. Credeam că totul este pierdut…”

Răspunsul profesorului a surprins-o: „Să nu mai faci asta, te pui în pericol… dar trebuie să recunosc, mi-ar fi plăcut și mie libertatea aceea.”

Un vis devenit realitate : „Mă întorc la spital, la colegi, la profesorii care mi-au devenit între timp colegi”

Astăzi, deși activează în sistemul medical privat, Teodora revine ori de câte ori poate la Arad — la locurile care au format-o: „Nu uit niciodată de unde am plecat. Mă întorc la spital, la colegi, la profesorii care mi-au devenit între timp colegi.”

Mesajul ei pentru studenții și viitorii medici este unul sincer și profund:

„Halatul alb este cea mai scumpă haină a mea. M-a costat tinerețea, timpul, sănătatea și dorul de casă.”

Dar, în același timp: „Dacă ar fi să aleg din nou, aș alege la fel. Nimic nu se compară cu bucuria de a salva o viață.”

Și, poate cel mai simplu și adevărat îndemn: „Va fi greu, dar promit că va merita.”