Facilităţi de aproape 50% pentru studenţii care se înscriu prin „Burse private” la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a subliniat că UVVG a promovat această posibilitate de şcolarizare a studenţilor recrutaţi, prin societăţi comerciale atât pentru cei care se înscriu la studiile de licenţă, cât şi la masterat. Astfel, printr-o hotărâre a Senatului Universitar, taxa de şcolarizare pentru ciclul licenţă, prin „Burse private”, pentru un an de zile de şcolarizare este de numai 250 euro, iar la masterat de 300 de euro, ceea ce înseamnă o reducere de aproape 50% din taxa de şcolarizare.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a subliniat că Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” urmăreşte o mai bună colaborare cu toate întreprinderile şi societăţile comerciale din judeţul Arad şi din vestul României. „Până în prezent, demersul nostru este pozitiv, iar foarte mulţi întreprinzători s-au interesat deja de modul în care pot să acceseze aceste „Burse private”, pe baza contractelor legale. Am scăzut mult taxele, dar vrem să venim în sprijinul viitorilor noştri studenţi, să acordăm aceste facilităţi, în această perioadă de criză, deoarece mulţi tineri vor să înveţe, dar şi să lucreze în diferite domenii”.
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu




