În organizarea UVVG – Conferinta Stiintifica de Comunicari „Comunism – Nationalizare si Colectivizare”
Sesiunea a fost organizata de Universitatea de Vest „Vasile Goldis”, Serviciul Judetean al Arhivelor Nationale, CJA si Centrul Cultural Judetean Arad, Asociatia Arhivistilor „David Prodan”, filiala Arad, Primaria Macea si Galeriile Turnul de Apa.
La lucrari au participat conf. univ. dr. Marius Grec, decan al Facultatii de Stiinte Umaniste, Politice si Administrative din cadrul Universitatii de Vest „Vasile Goldis”, lect. univ. Stelian Boia, prodecan, prof. Eugeniu Criste, director al Arhivelor Nationale, peste 60 de cercetatori, istorici, profesori din centre universitare, arhivisti, colectionari din tara si strainatate care au dezbatut o tema deosebit de actuala: comunism, nationalizare si colectivizare.
Conf. univ. dr. Marius Grec, decan al Facultatii de Stiinte Umaniste, Politice si Administrative ne-a declarat: „În prima parte a seminarului a fost prezentata o expozitie de fotografie din epoca comunismului, fotografii care au fost adunate de colegii de la arhivele nationale si care reprezinta scene dramatice, precum si cele care prezinta principalii actori, care au transformat România dintr-o tara aflata pe proprietatea privata într-una colectiva. Am transmis mesajul rectorului Aurel Ardelean, care în cuvântul sau, a vrut sa sublinieze realizarile Universitatii de Vest „Vasile Goldis” în cei 20 de ani de existenta. De asemenea, în numele Senatului Universitar si în numele rectorului universitatii noastre, s-a acordat o diploma de onoare domnului Eugeniu Criste, directorul Arhivelor Nationale, filiala Arad, precum si Medalia de bronz a Universitatii”.
Biroul de presa al UVVG
Daniel Albu




