Premieră naţională: UVVG organizează Conferinţa Naţională de ORL cu participare internaţională
Deschiderea festivă a conferinţei a avut loc ieri la Teatrul „Ioan Slavici” în prezenţa prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Silviu Albu, preşedintele Societăţii Române de ORL, conf. univ. dr. Sorin Başchir, din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară a UVVG, preşedinte al Conferinţei, prof. univ. dr. Hans Peter Zenner, preşedinte de onoare al Conferinţei, şeful Clinicii Tubingen (Germania), prof. univ. dr. Friedrich Bootz, şeful Clinicii ORL din Bonn (Germania), prof. univ. dr. Manuel Bernal – Sprekelsen, şeful Clinicii ORL, din cadrul Hospital Clinic Barcelona (Spania), prof. univ. dr. Herman Kingma, şeful departamentului de vestibulogie clinică din cadrul Universităţii Maastricht (Olanda), precum şi a peste 400 de medici orelişti din România şi 30 din Europa şi Asia.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a transmis salutul Senatului Universităţii subliniind că „organizarea Conferinţei naţionale de Otorinolaringologie, cu participare internaţională, marchează împlinirea a 75 de ani de activitate ORL la Arad, secţia de profil fiind printre primele servicii cu paturi de specialitate din ţară, cu o activitate neîntreruptă până în prezent. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” sprijină activitatea clinicilor medicale universitare, concret în acest caz, sprijinind Clinica de ORL, prin achiziţionarea unei linii de videoendoscopie şi chirurgie rinosinuzală, de ultimă generaţie, pentru realizarea studiilor de cercetare ştiinţifică”.
Lucrările Conferinţei Naţionale de ORL vor continua astăzi şi mâine în Campusul Universitar „Vasile Goldiş” din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” aflat pe str. Liviu Rebreanu nr. 86, iar participanţilor li se vor acorda 21 de credite EMC, conform adresei nr.2388/28.04.2011, a Colegiului Naţional al Medicilor din România.
www.uvvg.ro/orlarad2011/
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu




