Bursa de merit „Doina şi Baruţu Arghezi”, acordată studenţilor merituoşi ai UVVG

28.09.2011
Categorii: Știri

Bursa are un cuantum de 1000 de euro şi este o bursă privată instituită în conformitate cu Legea 376/2004 şi se va acorda anual studenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” cu cea mai performantă activitate profesională şi extracuriculară.
Legat de acestă iniţiativă, doamna Melania Doina Arghezi ne-a declarat: „Îmi face deosebită plăcere să acord, în memoria soţului meu Baruţu T. Arghezi, bursa de merit „Doina şi Baruţu Arghezi”, celor mai buni studenţi ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Bursa este anuală şi o voi acorda la festivitatea de deschidere a fiecărui an universitar. După ce nu voi mai fi eu, bursa va fi acordată dintr-un fond special celor mai buni studenţi ai UVVG. Scopul bursei de merit „Doina şi Baruţu Arghezi” este ca, alături de celelalte burse de merit ale Universităţii, să stimuleze excelenţa în activitatea studenţilor”.
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu