UVVG a câstigat importante proiecte de cercetare aplicativă
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a câștigat în parteneriat două Proiecte Colaborative de Cercetare Aplicativă în cadrul Competiției Programului Parteneriate 2011, cu prestigioase universități românești coordonatoare – Universitatea Politehnică din București si Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara.
Cele două proiecte beneficiază de o finanțare totală de 4.000.000 RON iar tematica abordată se înscrie în prioritățile UE pentru cercetarea biomedicală, respectiv agricultură, siguranță și securitate alimentară: Dezvoltarea unor noi biomateriale compozite grafen-polimer pentru fabricarea de suporturi, cu aplicabilitate în reconstrucția osoasă, prin combinarea modelării moleculare cu cercetarea experimentală; Screening pentru toleranţa la sare a unor soiuri naturale de legume, în vederea conservării potenţialului genetic şi a biodiversităţii.
Cercetările se vor derula pe parcursul a 3 ani în cadrul Departamentelor de Biologie Experimentală și Aplicată și Ecologie și Protecția Mediului din cadrul Institutului de Științe ale Vieții al Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad, institut care beneficiază de o infrastructură de cercetare de ultimă generație și de expertiză profesională de excepție asigurată de cercetători din domeniul, biologiei, medicinei si chimiei.





