Studenţii UVVG au donat ajutoare copiilor cu dizabilităţi din cadrul Centrului de recuperare şi reabilitare Arad
Studenţi din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, coordonaţi de lect. univ. dr. Aurora Lupaş, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie, Educaţie Fizică şi Sport, specializarea – Asistenţă socială, şef serviciu adopţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, au donat, zilele trecute, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, cadouri constând din jucării, dulciuri şi îmbrăcăminte, copiilor cu dizabilităţi din cadrul Centrului de recuperare şi reabilitare Arad.
Lect. univ. dr. Aurora Lupaş, şef serviciu adopţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cadru didactic al UVVG, a subliniat că: „Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” început asistenţa socială în Arad şi este alături de copiii care se află în dificultate. De această dată, ne-am aflat la Centrul de copii cu dizabilități din Arad, unde Liga Studenţilor din cadrul UVVG împreună cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, le-au adus o rază de soare copilaşilor instituţionalizaţi la acest centru. Acţiunea este una de suflet în preajma sărbătorilor. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” se implică în astfel de acţiuni, deoarece nu putem să rămânem indiferenţi faţă de nevoile celor din jur”.
Studenta Patricia Dinga, prefectul studenţilor din cadrul UVVG, a precizat că „jucăriile şi hăinuţele au fost strânse, în urma donaţiei făcute de părinţii clasei primare din cadrul Liceului Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal”, iar dulciurile şi alimentele au fost oferite de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”.
Ana Cristea, şeful Centrului de recuperare şi reabilitare pentru copiii cu dizabilităţi Arad, a precizat: „Colaborăm foarte bine cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” şi am primit sprijin de-a lungul timpului din partea UVVG, care a organizat tabere la Castelul de la Macea pentru copiii din centrul nostru. Mulţumim UVVG pentru cadourile primite, dar nu este prima dată când primim daruri din partea Universităţii”.
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu




