Universităţile tradiţionale din România, UVVG şi IBPC „Nicolae Simionescu” au organizat „Workshopul de promovare şi diseminare în domeniul dezvoltării durabile şi protecţiei mediului”
O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii şi prof. univ. dr. Anca Hermenean, prorector, a participat, în perioada 11-14 decembrie 2014, la Sinaia, la „Workshopul de promovare şi diseminare în domeniul dezvoltării durabile şi protecţiei mediului”, din cadrul proiectului european cu titlu: „Programe doctorale şi post-doctorale de excelenţă pentru formarea de resurse umane înalt calificate pentru cercetare în domeniile Ştiinţele Vieţii, Mediului şi Pământului”, organizat de Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca şi Universitatea de Vest din Timişoara.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, ne-a declarat: „Workshopul de promovare şi diseminare în domeniul dezvoltării durabile şi protecţiei mediului” este un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, Axa prioritară 1: „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice și dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”. Domeniul major de intervenţie este tema „Programe doctorale și postdoctorale în sprijinul cercetării” şi a reunit aproape 200 de participanţi din şcolile doctorale şi postdoctorale ale universităţilor organizatoare la care s-a adăugat şi Institutul central de Biologie şi Patologie Moleculară. Proiectul a dezbătut programe doctorale şi postdoctorale de excelenţă pentru formarea de resurse umane înalt calificate pentru cercetare în domeniul ştiinţelor vieţii, mediului şi pământului. La această aplicaţie s-au prezentat un număr impresionat de comunicări ştiinţifice din domeniul dezvoltării durabile şi protecţiei mediului şi a beneficiat de prezenţa unor înalţi specialişti în domeniu. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a fost reprezentată prin cursanţi, care au promovat examenul de admitere atât în şcoala doctorală, cât şi în şcoala postdoctorală şi care au prezentat lucrări ştiinţifice apreciate de cei prezenţi”. „Este primul proiect al consorţiului universitar alcătuit din universităţile tradiţionale ale României, în care a fost primită şi Universitatea noastră, ceea ce demonstrează potenţialul ei ştiinţific. Proiectul s-a constituit într-un bun prilej de a aprecia stadiul în care se află cercetarea ştiinţifică la ora actuală, cum se aplică în domeniul dezvoltării durabile şi a protecţiei mediului, în diferite colţuri ale ţării, în funcţie de comunicările care au fost prezentate. Manifestarea ştiinţifică de la Sinaia s-a înscris între cele mai importante evenimente ştiinţifice ale anului 2014, iar acest proiect, care are o semnificaţie deosebită pentru evoluţia dezvoltării durabile, a biodiversităţii şi a mediului, va jalona o serie de indicatori şi standarde pentru elaborarea unor materiale care să fie utilizate în acest domeniu, atât la nivelul universităţilor, cât şi la nivelul celor care vor beneficia de aceste prevederi, respectiv toate organismele care se ocupă de protecţia mediului la ora actuală în România”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu




