Programul „Copiii ne colindă”, în organizarea UVVG
Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport din cadrul UVVG, a organizat, joi, 18.12.2014, în Aula „Ștefan Cicio Pop”, programul „Copiii ne colindă”.
Prof. univ. dr. Teodor Pătrăuță, decanul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport a declarat : „În frumoasa Aulă a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în organizarea Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport, a avut loc o activitate mai deosebită, fiind vorba despre acțiunea intitulată „Copiii ne colindă”, la care au participat copiii de la liceele și școlile din municipiul Arad, cum ar fi Școala „Aron Cotruș”, Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” și Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”. Cu acest prilej am avut și o întâlnire pe tema datinilor și obiceiurilor de pe meleagurile arădene, despre care a vorbit etnologul Rodica Elana Colta, de la Muzeul Județean din Arad. În cadrul acestei manifestări ample s-au prezentat diverse obiceiuri și datini de pe Valea Mureșului și de pe Valea Crișului, în fața publicului care ne-a onorat cu prezența la această primă manifestare de acest gen organizată de facultatea noastră, la sugestia doamnei prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”.”
D. Albu





