ALUMNI DE SUCCES AI UNIVERSITĂŢII DE VEST “ VASILE GOLDIŞ “ DIN ARAD ! Mirco Maschio, preşedintele Grupului Maschio Gaspardo, partener antreprenorial, licenţiat şi masterand al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad !

11.03.2018
Categorii: Știri

Omul de afaceri italian, Mirco Maschio este, începând cu anul 2015, preşedintele Grupului Maschio Gaspardo, companie cu o tradiţie de peste 50 de ani în producţia de utilaje agricole. Grupul italian, lider la nivel mondial, specializat în producţia de echipamente agricole pentru arat, semănat, arhitectură peisageră, producţie utilaje pentru tratarea culturilor, recoltare şi prelucrare a fânului, deţine o fabrică în localitatea ară­deană, Chişineu-Criş. Grupul are 2.220 de angajaţi în toată lumea, având 7 unităţi mari de producţie, 4 în Italia şi alte 3 în străinătate (România, India şi China) şi 12 filiale de vânzări în străinătate, ajungând în 2017 la o cifră de afaceri totală la nivel de grup de 324 Mil. EURO.

De peste 14 ani, italianul de 41 de ani, administrează şi conduce fabrica de utilaje agricole de la Chişineu Criş, care în ultima perioadă, a înregistrat o cifră de afaceri de peste 30 de milioane de euro, anual. Producţia companiei Maschio-Gas­pardo-România s-a dublat în ultimii 7 ani, şi datorită celor mai recente investiţii realizate, în valoare de peste 10 milioane de euro, constând în extinderea halei de producţie şi achiziţia de echipamente de înaltă tehnologie, societatea ajungând, în acest moment, la un numar de peste 400 de angajaţi şi face, în continuare, angajări.

Colaborarea antreprenorială dintre producătorul de utilaje agricole Maschio-Gas­pardo România, parte a grupului italian Maschio Gaspardo şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a început în urmă cu aproape un deceniu, după ce Mirco Maschio a decis să îşi desăvârşească studiile, în oraşul nostru. Italianul este absolvent al specializării ,,Administrarea Afacerilor,, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Informatică şi Inginerie şi în prezent face studii postuniversitare, masterale ,, Marketingul şi managementul firmei,, în cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Compania  italiană şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad au derulat, de-a lungul anilor, o serie de proiecte comune. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad,  prin Incubatorul de Afaceri „ITA GOLDTECH”, a fost, în anul 2011, gazda unei prestigioase manifestări, la care au participat oameni de afaceri, care au activităţi productive la nivel naţional şi internaţional, elevi, studenţi şi consultanţi în finanţare. Iniţiativa a urmărit promovarea mobilităţii și a spiritului antreprenorial, în rândul tinerilor. Invitat la evenimentul „Tineretul în mişcare”, organizat în colaborare cu reţeaua EURES România şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, omul de afaceri Mirco Maschio i-a îndemnat pe elevi şi studenţi să-şi deschidă propria afacere.

În urmă cu 6 ani, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prof. univ. dr. Aurel Ardelean i-a acordat, în numele Senatului Universitar, omului de afaceri Mirco Maschio,  Medalia Jubiliară Vasile Goldiş, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea marelui patriot român.

„I-am acordat această medalie lui Mirco Maschio în semn de apreciere pentru toată activitatea sa din vestul României, prin oferirea unor noi locuri de muncă şi pentru buna colaborare cu Universitatea noastră, prin participarea la diferite proiecte comune”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele  Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

A fost momentul în care s-au pus bazele unei colabărări, între producătorul italian de maşini agricole şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în domeniul peisagistic şi de ecologie peisajeră, prin studenţii de la specializarea Silvicultură, din cadrul Facultăţii  de Ştiinţe Economice, Inginerie şi Informatică.

Mirco Maschio a făcut parte, alături de consulul onorific al Italiei la Arad, Roberto Sperandio,  din delegaţia italiană care l-a însoţit, în urmă cu 6 ani, pe Excelenţa Sa, Mario Cospito, ambasadorul Italiei la Bucureşti, în vizita pe care a realizat-o la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Întrunirea a avut loc în Complexul Trasnsfrontalier şi de Cercetări în Gerontologie  de la Nădab, unde s-au dezbătut aspecte cu privire la pregătirea studenţilor italieni care învaţă la Arad şi s-au pregătit acţiuni comune cu Universitatea din Padova, care tutelează Centrul Cultural Italian, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a fost alături de compania Maschio-Gaspardo România, la evenimentul „In Campo 2012”, derulat la fabrica din Chişineu Criş, unde au fost prezenţi peste 2.200 de clienţi, colaboratori şi dealeri. O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad condusă de prof. univ. dr. Cotoraci Coralia, rector al UVVG a participat la târgul organizat de firma Maschio Gaspardo România. Reprezentanţii universităţii au prezentat participanţilor oferta educaţională, serviciile oferite de către Incubatorul Tehnologic şi de Afaceri (ITA) – GOLDTECH ARAD, precum şi oportunităţile academice ale UVVG. Studenţi şi dascăli de la Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară au amplasat un stand al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în cadrul căruia au oferit consultaţii medicale gratuite, determinarea valorilor glicemiei şi a tensiunii arteriale.

Pentru colaborarea antreprenorială  de excepţie, italianul a fost desemnat, în anul 2012,  de către conducerea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, “Antreprenorul Anului “, iar în ultimii 3 ani, în cadrul prestigioaselor Gale ale Premiilor Academice, a fost premiat, pentru excelenţa în activitate.

Mirco Maschio susţine colaborarea italiano-română în domeniul geneticii prostatei, prin implicarea prof. univ. dr. Patrizio Rigatti, specialist în urologie şi chirurgie generală, de la Institutul Italian de Auxologie, din Milano, personalitate de valoare europeană, în domeniu. O delegaţie italiană de medici, condusă de omul de afaceri, a vizitat, în urmă cu un an, Institutul de Ştiinţe ale Vieţii din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Prof. univ. dr. Patrizio Rigatti a fost surprins de dotarea laboratoarelor şi împreună cu specialiştii arădeni au elaborat un proiect de colaborare între Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universitatea din Milano. Cele două secții de Urologie vor colabora în domeniul geneticii prostatei și vor realiza un schimb de profesori și cercetători.

Compania condusă de Mirco Maschio a sprijinit Liga Studenţilor Universitatăţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în organizarea Balurilor Bobocilor, atât în anul 2016, cât şi 2017. Iniţiativa rectorului, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci de a organiza primul târgul de joburi pentru elevi şi studenţi, a fost primită cu entuziasm de către Maschio-Gaspardo România, care s-a numărat printre cei 50 de parteneri antreprenoriali ai Universitatăţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prezenţi la eveniment. Un alt proiect iniţiat de către rectorul universităţii, derulat la fabrica din Chişineu-Criş a companiei Maschio-Gaspardo România, a fost “Săptămâna de acomodare”, în cadrul căruia studenţii din anul I, români şi străini, au vizitat partenerii antreprenoriali şi instituţionali ai Universitatăţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Gala de caritate, din decembrie 2017, “Copii pentru copii”, acţiune iniţiată  de către rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi organizat împreună cu Liga Studenţilor, în pragul sărbătorilor de iarnă, a fost susţinută de către partenerii antreprenoriali , iar compania Maschio Gaspardo Romania condusă de italianul Mirco Maschio a fost printre principalii sponsori. Studenţii şi dascălii s-au mobilizat şi au organizat o serie de acţiuni umanitare, care au culminat, în premieră, cu o Gala de Caritate. S-au strâns şi acordat fonduri beneficiarilor tradiţionali ai acţiunilor umanitare, peste 300 de copii din familii defavorizate.

Omul de afaceri Mirco Maschio apreciază comunitatea academică şi parteneriatul antreprenorial cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

,, Comunitatea academică a Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad este una însemnată, fiind formată din cadre universitare cu o experienţă considerabilă în domeniul didactic, precum şi mii de studenţi români şi străini. Apartenenţa la o astfel de comunitate a fost pentru mine o mândrie, iar anii de studenţie au însemnat şi un bogat schimb cultural, pentru că am întâlnit studenţi din toate colţurile lumii. Parteneriatul dintre Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş”  din Arad şi societatea Maschio Gaspardo România va continua, ca şi până acum, urmărind accentuarea activităţilor de cercetare în domenii comune de interes,, precizează Mirco Maschio.

,, Mirco Maschio este atât prieten, colaborator, cât şi absolvent al Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad.  De altfel, am demarat această campanie de prezentare a absolvenţilor, “ALUMNI DE SUCCES ai UVVG”, la iniţiativa lui Mirco Maschio, care mi-a arătat cât de importantă este imaginea absolvenţilor în lume. Mirco se mândreşte cu această dublă calitate a sa, de absolvent şi partener antreprenorial al UVVG.  Îi dedicăm acest prim articol lui Mirco Maschio, sper ca aceste proiecte frumoase să aibă o continuare firească şi îi mulţumesc pentru loialitate şi pentru toţi aceşti ani, dedicaţi parteneriatului,, afirmă prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.