Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a deschis anul universitar 2009-2010

30.09.2009
Categorii: Știri

Evenimentul a fost onorat de Gheorghe Falca, primar al Aradului, vicepresedintele CJA Adrian Tolea, Eugenia Grosan, inspector scolar judetean, iar Guvernul României a fost reprezentat de prefectul Calin Bibart. Au mai fost prezenti Manlio Giuffrida, consul general al Italiei la Timisoara, delegatii academice din strainatate: Universitatea Transkarpatia-Ujgorod (Ucraina), Universitatea din Miskolc (Ungaria), Universitatea Szent Istvan Godollo – Bekescsaba (Ungaria), Universitatea din Padova, Universitatea „Eberhard Karls” din Tuebingen, Consortiul Medical Del Borsodi – Ungaria. În cuvântul de deschidere, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universitatii de Vest „Vasile Goldis”, a subliniat ca, în cei 20 de ani de istorie academica, Universitatea, o institutie de referinta în sistemul national privat românesc, a dovedit forta, consistenta si excelenta, atât în realizarea calitatii actului didactic, cât si pe planul cercetarii stiintifice. „Acest fapt este confirmat de profilul profesional competitiv al celor peste 30.000 de absolventi ai programelor de studii universitare de licenta, masterat si doctorat, care – în majoritate, s-au integrat pe piata nationala si internationala a muncii. Ca Universitate europeana, membra a Conferintei Magana Charta Observatory de la Bologna, a unor prestigioase Asociatii si Consortii Academice Internationale, institutia noastra a obtinut în anul 2009 calificativul maxim – „GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT”, o reconfirmare a calificativului acordat în anul 2007 de catre Agentia Româna pentru Asigurarea Calitatii în Învatamântul Superior. Universitate pentru care garanteaza Statul Român, Universitatea de Vest „Vasile Goldis” deschide noul an academic sub cele mai favorabile auspicii.

În primele rankinguri ale Universitatilor realizate în România ne situam pe locul 6 în cel publicat de ARACIS si în primele 24 de Universitati în cel publicat de revista Capital”. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a precizat ca, în anul universitar 2009-2010, Universitatea de Vest „Vasile Goldis” îsi asuma responsabilitatea publica pentru aplicarea ferma a legii asigurarii calitatii educatiei – fapt ce se concretizeaza în calitatea programelor de studii la toate cele 9 facultati, 37 de specializari din cadrul ciclului licenta, 54 de programe de studii de master si 9 specializari din cadrul scolii doctorale. „Universitatea noastra nu se limiteaza numai la a genera si transmite cunostinte, ci îsi exercita toate functiile caracteristice unei institutii de învatamânt si de cercetare din spatiul european, îsi demonstreaza vocatia multiculturala. De aceea dorim ca, în noul an universitar, sa sprijinim schimbarile structurale din mediul exogen universitatii, specifice proceselor contemporane de globalizare si dezvoltarii în România a societatii si economiei bazate pe cunoastere. Atasati crezului ilustrului nostru patron spiritual – Vasile Goldis, dorim ca universitatea noastra sa formeze caractere generoase, sa raspândeasca morala crestina si sa cultive idealuri înalte în mediul studentilor si al comunitatii”. Festivitatea din Sala mare a Teatrului aradean s-a încheiat cu acordarea titlului de Doctor Honoris Causa d-lui prof. univ. dr. Fedir Vaschuk, rector al Universitatii de Stat Transkarpatia (Ucraina). Biroul de presa al UVVG.